INTERVIU | Ofelia Popii: „Mi-a plăcut să joc în filmul «Om Câine», tânjesc după momente din astea. Este mai greu în filme decât în teatru, nu am suficientă experiență pentru a fi creativă la capacitatea maximă, dar îmi plac enorm amândouă”

Ofelia Popii este un nume care nu mai are nevoie de prezentare. Actriță cunoscută pentru roluri memorabile, premiate, o forță a naturii pe scenă, un „Mefisto” cum rar îți este dat să vezi și un om care dăruiește experiențe, cunoaștere, părți din ea, cu fiecare rol.

A jucat recent în lungmetrajul „Om Câine”, în regia lui Ștefan Constantinescu, intrat zilele acestea în cinematografele din toată țara, așa că am profitat de ocazie pentru a vorbi cu ea despre film, despre teatru, despre rolul emoțiilor și ce o face fericită acum.

Cum a fost sa lucrezi la „Om Câine”? Ce ți-a plăcut cel mai mult?

A fost o experiență frumoasă, tânjesc după momente din astea. Îmi place să joc în film și îmi amintesc că am fost foarte entuziasmată. Cred că mi-a plăcut foarte tare, poate cel mai mult, faptul că m-am simțit „în echipă”, dincolo de lucrul efectiv. M-am lăsat „contaminată” de ideea lui Ștefan că suntem o familie acolo, familia lui. Mi-a făcut bine să simt asta.

Cum a fost castingul? Cum ai aflat despre rol, cât de complicat a fost să îl iei?

Am fost chemată la casting în București, am simțit că a fost bine, dar nu am fost sigură că mă va lua pe mine, bineînțeles. Am avut emoții că mă vor înlocui și după ce s-a schimbat actorul principal, nu puteam ști dacă va fi ok cuplul în continuare. Nu a fost complicat, dar a fost cu emoții de genul: „sper să nu intervină ceva și să mă schimbe”. Am mai pățit asta în trecut.

 Ce ți s-a părut cel mai greu pe platou? Ce momente ți-au rămas în minte?

Cred că perioada de început a fost mai dificilă, până m-am simțit ceva mai „în largul meu”.ac

Cum a fost partenerul tău din film, Bogdan Dumitrache? Ce ai învățat de la el?

Bogdan este un actor foarte rezistent, cunoaște meseria bine, iar aceste lucruri în combinație cu talentul nu au cum să nu îl sprijine spre rezultate foarte bune. A făcut un rol minunat! Este o persoană caldă, din ce am putut să îmi dau seama, foarte deschis la provocări. Este foarte concentrat la lucru, riguros, ceea ce e, de asemenea, de admirat.

Ai avut „chimie” cu regizorul Ștefan Constantinescu? Cum e ca profesionist, cum te-ai simțit lucrând cu el?

Cred că am avut atâta chimie cât a trebuit pentru a înțelege și intui ce își dorește. El este foarte implicat și pasionat de proiect, iar astea eu cred că sunt două calități foarte importante. Este destul de autoritar încât să domine echipa și mereu scopul lui principal a fost filmul și secvența lucrată, nu i s-a abătut nicio clipă atenția de la acest scop. Îl apreciez foarte tare, semănăm din multe puncte de vedere.

Ce rol joacă disciplina în viața ta profesională? Îți este greu să „ieși din rol”?

Am învățat, m-am autoeducat să fiu disciplinată la lucru, eu fiind o persoană împrăștiată. Dar mi-am dat seama că, pentru a rezista în meseria de actor, este esențial să fii disciplinat. Altfel, o iei razna, clachezi. Deci, sunt o actriță disciplinată. Am gânduri legate de personaj și după ce termin lucrul, dar încerc să mă și relaxez, să îmi trăiesc viața pur și simplu. Și îmi place așa. Nu strâng frustrări, vreau să mă bucur de ce am.

Nu îmi este greu să „ies din rol”, încerc să nu fiu prea exigentă nici cu mine, nici cu ceilalți, să accept că suntem cu toții într-o evoluție. Ăsta este punctul în care sunt acum.

 La ce piese îți place să mergi ca spectator? Cum alegi ce vrei să vezi, în condițiile în care sunt atât de multe?

Vizionez cu plăcere diferite tipuri de spectacole. Nu mă atașez de anumite zone artistice sau din punct de vedere tematic. Îmi plac spectacolele de teatru jucate bine, care mă poartă în zone reale sau imaginare care să mă emoționeze, prin situații, dar și imagini, spectacole sociale care să mă zdruncine, pe texte clasice sau contemporane, cu sau fără text, îmi plac spectacolele care îmi dau temă pentru acasă.

Care a fost frica ta cea mai mare în lockdown? Crezi ca am învățat ceva din perioada aia? Noi, ca oameni. 

Frica mea cea mai mare a fost că ăsta va fi sfârșitul, apoi frica puțin mai mică a fost că va fi sfârșitul meu. Când mi-am dat seama că nu e așa, am sperat din suflet ca noi, oamenii să devenim mai buni, mai empatici. Nu mi se pare că s-a întâmplat asta. Mi se pare, uneori, că ne-am înrăit.

Ce te face fericită în viața ta de acum?

Sunt fericită când fac ce îmi place (actorie), când mă joc cu fetița mea sau o urmăresc pe ea jucându-se, când avem momente „de familie”.

Cum este să fii profă? Îți place, te plac studenții? Ce faci diferit față de profesorii tăi?

E fain, în general. E și stresant, uneori, deseori, mă gândesc mult la studenți, mă frământ cu strategii pe care ar trebui să le aplic astfel încât să se dezvolte la capacitate maximă, fără să fie stresați. Îmi plac, cu siguranță, dar accept că, probabil, sunt momente când ei nu mă plac. Nu știu. Eu simt că în general ei mă plac, dar scopul meu principal nu e să fiu plăcută de studenți, ci să îi învăț meserie. Pentru asta sunt ei la școală, în primul rând. E perfect dacă mă și plac.

Încerc, spre deosebire de profesorii mei, să îi încurajez și să le întăresc încrederea în ei înșiși, să le vorbesc frumos și calm, să le acord în mod egal atenție și să adopt o strategie pentru fiecare dintre ei.

Care este rolul emoțiilor în meseria asta? La ce te ajuta să ai emoții înaintea unei reprezentații?

Emoția poate fi o sursă de energie utilă în spectacol. Poate fi și inhibitoare sau declanșatoare de ritmuri false, de exemplu. Experiența își spune cuvântul în stăpânirea emoțiilor.

Joci în „Faust” de foarte multă vreme. Spune-ne câte ceva despre rol, cum ai ajuns să-l joci, cum se simte să faci atât de multă vreme un personaj, de ce nu te plictisești de el? Care sunt provocările unui rol pe care îl joci de atâta timp?

Am fost a treia variantă de Mefisto, celelalte două opțiuni fiind actori experimentați, celebri, foarte buni, deci decizia domnului Purcărete, după ce ei s-au retras, ca eu să joc acest rol este absolut fără o explicație logică pentru mine. Dar am primit vestea și uite că joc personajul de 15 ani. Incredibil. Nu, nu mă plictisesc pentru că este un rol mare și cred că este datoria, obligația mea să îl păstrez viu, să caut, să scormonesc astfel încât să îl consider fascinant în continuare.

E un mare experiment ăsta, nu au mulți actori șansa să joace, să aprofundeze un rol atât de mulți ani. Am descoperit și descopăr nuanțe noi în continuare. Știu că sună ciudat, a minciună, dar nu am cum să vă conving altfel decât invitându-vă la spectacol. Marea provocare este să nu se mecanicizeze. Ca să nu se întâmple acest lucru, trebuie să rămâi mereu curios.

Film sau teatru? Este greu să joci în filme când tu ai atât de multă experiență în teatru?

E greu să joc în filme, ofertele sunt mult mai puține decât în teatru, nu am suficientă experiență pentru a fi creativă la capacitatea mea maximă, din păcate. Nu știu meserie, în film, spre deosebire de teatru. Dar îmi plac enorm amândouă, din diferite motive. Aș vrea să am posibilitatea să joc mai mult film.

 Ai o listă de dorințe? Ce ar fi pe primele locuri pe ea?

Și dacă o să mor și nu le fac? N-o să îmi pară rău? Da… nu știu… aveam o listă pe undeva, dar se pare că nu mai sunt atât de mari dorințele astea, încât să conteze atât de mult, dacă nu mai știu pe unde am pus lista…Glumesc, am câteva dorințe, chiar dacă sunt dublate de „nu-mi pasă”: să am un teatru (știu eu cum), să călătoresc în niște locuri exotice (știu eu care), să plec cu o rulotă în jurul lumii, de-astea.

Foto: Dan Șușa

CITEȘTE ȘI:

INTERVIU | Ștefan Constantinescu, regizorul lungmetrajului „Om Câine”: „Am vrut să fac un film viu, să se nască pe platou. Căutam onestitatea expunerii unui asemenea subiect”

Ofelia Popii, în rolul Ofeliei din „Hamlet”, la Sibiu

INTERVIU | După succesul din 2021, cu filmul ”Crai nou”, regizoarea Alina Grigore revine la Festivalul de la San Sebastian în juriu: ”În viața mea s-au întâmplat extrem de multe schimbări. Simt că vin să scriu puțin peste istoria de anul trecut”

INTERVIU | Dana Vulc, „Dirijorul tăcerilor”: „E greu de tras o barieră între tine și personaj, este o linie fină și greu de explicat. Un lucru e clar, ești tot timpul în control; dacă n-am fi așa, am fi duși la ospiciu, nu ne-am mai numi actori”